Cum poți găsi mai ușor soluții la probleme?

„Viața este 10% ceea ce ți se întâmplă și 90% cum reacționezi la ceea ce ți se întâmplă.” – Charles R. Swindoll

Îți începi ziua mergând liniștit către metrou. Fiind o zi ploioasă, se întâmplă ca un șofer grăbit să treacă cu mașina pe lângă tine și să te stropească din cap până în picioare. Asta e abia 1% din ceea ce se va întâmpla.

Când ajungi în sfârșit la birou, te aștepți să fie cald și bine, ca să te usuci cât mai repede. Însă, după o oră, centrala termică se strică. Dintr-odată te cuprinde frigul.

Pe la ora 14:00, primele simptome ale răcelii încep să apară. Ai ajuns pe la 5% nivel de stres, din cauza evenimentelor care ți-au colorat ziua. Imediat însă situația ia amploare.

Din acest moment, urgențele încep să apară la serviciu iar tu, efectiv nu mai poți să faci față. Mai aveai doar două ore până la sfârșitul programului. Acum trebuie să stai și peste program. 

Ei bine, într-o asemenea zi, atitudinea ta față de evenimentele neplăcute e tot ce contează. Oricât de greu ți-ar fi, e important să nu lași stresul să te doboare. Pentru că soluțiile nu pot apărea dacă în mintea ta sunt numai gânduri negative.

Ai observat cât de repede te enervezi când șeful îți atrage atenția că ai greșit ceva la muncă? Nu te mai gândești la nimic altceva decât la faptul că ți-a stricat toată ziua.

Când te enervezi, energia pe care o transmit gândurile tale te copleșește, fiindcă te concentrezi întru totul pe un anumit eveniment neplăcut. 

Fizica cuantică demonstrează că orice gând și orice emoţie este încărcată cu vibraţii a căror forţă depinde de intensitatea şi de durata gândului sau emoţiei respective.

Din acest motiv, gândurile tale negative construiesc un drum direct către nefericire.

Oricâte pahare de apă ai bea, tot nu te calmezi. Singura soluție pe care o ai la îndemână este să te descarci de tot bagajul emotional acasă, acolo unde ai persoane de încredere alături. Însă aceasta e doar o soluție de moment. Asta pentru că modul de gândire este același când întâmpini din nou alte probleme, iar reacțiile tale nu diferă cu nimic.

E necesar să îți schimbi atitudinea față de evenimentele neplăcute pentru a nu atrage în viața ta și altele asemănătoare.

Din acest motiv, am creat jocul de dezvoltare personală „INSIDE HERO”. Este un joc care dezvoltă gândirea laterală, responsabilă cu generarea de idei noi și soluții la problemele de orice natură.

Astfel, vei vedea viața cu alți ochi, mult mai relaxat, iar atunci când vei întâmpina probleme, vei putea să le privești obiectiv și să găsești soluții la care nici nu te-ai fi gândit.

„INSIDE HERO” este acel joc care pătrunde în cele mai ascunse laturi ale ființei tale și te provoacă să evoluezi pe toate planurile (mental, emoțional, spiritual și fizic).

Iar asta o spun cei care l-au jucat până acum:

Descoperă cum poți să-ți schimbi atitudinea față de probleme, jucând „INSIDE HERO”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *